Da… am pierdut. Poate n-am fost destul de lucizi in momente cheie, poate am avut ghinion la tragerea clientului,poate nu am avut “teorie” in prezentare…dar PR-ul , ca sa vezi, implica pe langa cei 5 tineri entuziasti ,care chiar cred ca o sa-i bage cineva in seama, si un client….dar asta e mergem mai departe ( ce cliseu de fotbalist ) .. Recunosc victoria echipei Inspire si o felicit pentru campania de mediu.Oricum anunt oficial pe aceasta cale ca echipa ZipPR nu se lasa si participa si la anu la Olimpiadele Comunicarii..Pace!
Eu era sa fiu batut de echipa! mai 30, 2007
Ce vina am eu ca n’a mai vrut imprimanta lu’ lekutz (prietena mea care a fost alaturi de mine la bine si la rau si sper sa ia vineri cu ea apa si calciul) ? Ce vina am eu ca aia de la Romana, de la printare, au fitze si nu vor cu foile mele bleu? Ce vina am eu ca am lasat barba pe ultima zi sa fie rupta de pe fata. Aici ma insel, da, e vina mea… si’a lu’ lekutz!
Bine… am facut cateva gafe mici dar constructive. Cel putin nu au mai fost emotii pentru prezentarea propriu zisa ci pentru ca eu nu mai ajungeam odata cu mapele alea nefacute.
Si campania incepe acum in 2007 si se termina in 2008, in nici un caz nu incepe in 2006 cum am scris eu acolo.
Vineri bem cu totii, probabil de la butoaie Tuborg, doze Coca-Cola si ApaNova pana la medicamente Ozone si cartele Cosmote, sub supravegherea BGS, evident.
“Do you ever feel you’re someone else inside when no one understands? You are” mai 29, 2007
E dintr-un cantec care ma incurajeaza mereu…de la Corrs, unii din preferatii mei. “Would you be happier”. Cred ca v-am plictisit deja cu versurile mele din cantece… Si ce daca? 
Asa…ieri am avut prezentarea. Adica: ieri am avut prezentarea !?!? DA? Nu e maine? Sigur? Am vorbit eu pe scena? Fugi de aici!
Ultimele zile parca le-am trait in alt univers. Am cele mai ciudate cai de a simtii emotiile. Aproape de fiecare data altfel. De data asta am simtit de parca nu traiam eu acea realitate. Mereu tip la mine in gand: esti buna, n-ai de ce sa ai emotii!!! ce ti se poate intampla? sa lesini? ei, vezi de treaba!! sa te blochezi? as, cum? stii tot! si ce daca vorbesti in fata unui public, cand vorbesti in general tot in fata cuiva vorbesti, doar nu singura!!!
Ce facem cu emotiile? Cat de bune sunt ele pana la urma? Si cine le-a mai inventat? De parca n-ai destul de infruntat, trebuie sa le mai invingi si pe ele! Si de ce ne e frica pana la urma? Ca o sa ratam? Pai e ca la loto. Ai tu 0,00000234 sanse sa castigi, dar daca nu iei bilet, nici acelea. Asa ca sa nu ne mai gandim la esec inainte de lupta. Sa sune cineva acolo sus si sa roage scoaterea emotiilor din sistem. S-a votat ca-s inutile!
Would you be happier if you were someone together
Would the sun shine brighter if you played a bigger part
Would you be wonderful if it wasn’t for the weather
You’re gonna be just fine (gonna be just fine)
You’re racing for tomorrow, not finished with today .
The final cut mai 28, 2007
Si asta a fost! Azi am avut prezentarea finala.Multe emotii, stres si intr-un final eliberator a venit si momentul prezentarii( un pic mai devreme chiar). Ce sa zic…toate echipele au muncit , trebuie sa recunosc, dar punand cap la cap ultimele 2 luni pot sa trag niste concluzii: Da chiar mi-a placut ZipPR , mi-a placut ca am fost o echipa pana la capat, mi-a placut ca am fost oameni, care mai fac si mici greseli si care invata lucruri noi.
Orice s-ar intampla Vineri la ora 19.00 Oitz, Mimo , Sandra , Monica si Dragos zambesc si sunt mandrii ca au fost ECHIPA ZipPR!
5 PRisti. se leganau. pe un fir de telefon mai 22, 2007
…si pentru ca
aveau un brief
o campanie-au conceput!
Vreti secrete, idei, sugestii, strategiile noastre de campanie? N-am! Adica am, dar nu pentru voi. Nu acum. Muncim, ne gandim, ziua, noaptea, intrebam in stanga si in dreapta. Orice sursa, o idee. Pana la urma, ideile geniale rasar din cele mai nastrusnice colturi!
Avem un nou amic: RDS.Tel, iar pentru el ne stoarcem mintile. Ce-o iesi, o iesi si veti vedea. Experienta cunoasterii clientului este foarte haioasa. Treptat, treptat te transformi in cel mai mare fan al serviciului. Nici unul mai bun decat clientul tau. Chiar daca n-ai lucra pentru el tot cel mai bun ar fi 
Conceperea campaniei este si un fel de film, trecem prin pielea atator personaje, de la casierita Stim-noi-cine (adica Dragos stie el mai bine), pana la Domnul Director (aoleu, aoleu!) si la tanarul cu carnetel gri 10 % (si aici stim noi cine, adica Oitza stie el mai bine ) )
Acestea fiind spuse, va asteptam pe 28. 14.30. cu zambete si aplauze.
O echipa pana la capat mai 14, 2007
Au fost conferinte interesante din care chiar am invatat sa fiu un pic mai profesionist, a fost frumos. Si iata ziua briefingului,emotii mai ceva ca la bac, maini umede si idei de posibili clienti in capul fiecarui ZipPRist:eu o dadeam cu Apa Nova, Sandra cu Coca Cola, Mimo cu Radio 21.Si soseste clipa cea mare Mimo se avanta curajos in mormanul de plicuri si..si..RDS Tel scrie pe noi. Reprezentanta RDS Tel , placuta, profesionista incearca sa ne ghideze in lupta cu balaurul Romtelecom
Tema e ofertanta si-mi place si sper ca pe 1 iunie sa ridic degetul in sus si sa exclam : Am castigat pentru tine tata!
Ca tot ne-am trezit cu arsita la usa mai 14, 2007
| Everybody’s Free (to wear sunscreen) |
| Ladies and Gentlemen of the class of ’97… wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be IT. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience. I will dispense this advice now. Enjoy the power and beauty of your youth. Never mind. You will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. You are NOT as fat as you imagine. Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday. Do one thing every day that scares you.
Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours.
Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind. The race is long, and in the end, it’s only with yourself. Remember compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how. Keep your old love letters, throw away your old bank statements.
Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t. Get plenty of calcium. Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone. Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children, maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary. Whatever you do, don’t congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else’s. Enjoy your body, use it every way you can. Don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own. Dance. Even if you have nowhere to do it but in your own living room. Read the directions, even if you don’t follow them. Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly. Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good. Be nice to your siblings; they are your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future. Understand that friends come and go, but for the precious few you should hold on. Work hard to bridge the gaps in geography in lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young. Live in New York City once, but leave before it makes you hard; live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders. Respect your elders. Don’t expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you’ll have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out. Don’t mess too much with your hair, or by the time you’re 40, it will look 85. Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it’s worth. But trust me on the sunscreen.
|
Dura lex, sed lex mai 9, 2007
Nu, n-am sa va tin o teorie despre Lege, nici n-am sa va invat maxime in latina. Nici n-as putea, asta e una din cele maxim 5 pe care le stiu si eu. Am invatat-o la cultura civica in clasa a saptea si e tot ce am retinut de acolo. De ce? Groaznica pofesoara! In asa hal incat mi-a creat o repulsie pentru ce inseamna politic. Si sa mai zica cineva ca numai politicieni romani pot face asta…
Asa…ieri conferinta: cum poate ajunge un pusti presedintele Camerei Deputatilor. Pai cum poate ca am stat 2 ore acolo si tot despre ce presedinte prost e Basescu am aflat? O sa ii iau pe rand pe toti vorbitorii. Imediat. Pana atunci, putin despre actualitatiile astea care nu ne dau pace nicicum. Ma plictisesc ingrozitor subiectele care tin mai mult de 2 zile. M-as plictisi mai putin daca din ziua a treia s-ar spune si ceva nou. Dar nuuu, nici voorba! Basescu face, cei 322 fac, facem poze, scoatem lume-n piata publica, mai un mic, mai un discurs, ca la romani. Orice ocazie e buna pentru un om politic sa-si exprime optiunea, convingerea mai mult sau mai putin a lui. Chiar si la Olimpiadele Comunicarii unde, recunosc ca nu ma asteptam ca vor uita de Base. Voiam doar sa vad pana unde merg. Au mers, au mers…
Am avut in fata o mini-alianta contra Base. Dintr-un discurs de 5 minute, 4 erau ocupate cu mesaje despre Subiect. Nu erau toate directe, invitatii s-au straduit sa lucereze la arta subliminalului, politicieni sunt doar. Am vrut sa nu ma enervez si am cautat o explicatie. Am ajuns la concluzia ca iti trebuie mult talent sa fii politician. Ca politica inseamna a-ti sustine cauza, iar politician inseamna sa o faci peste tot. Asa ca am renuntat sa cred despre ei ca sunt niste mici necinstiti pe un podium si i-am considerat simplu: politicieni.
Bogdan Olteanu: umor simplu, om ocupat, intrebat cum ajunge totusi un pusti presedinte i-a cam pierit din fluenta in vorbire.
Victor Ponta: mult mai degajat decat il stim de la televizor, a incercat sa fie ceva mai degajat decat colegii lui si in ceea ce priveste…ma rog, stiti voi.
Adriana Saftoiu: foarte suparata pe Base ca s-a pozat cu 5 veseli la bustul gol, dar stim noi bine ca nu de asta era doamna suparata. A vorbit cel mai mult despre…stiti voi.
Cozmin Gusa: singurul care a oferit niste indicatii oarecum precise despre cum sa ajungi Acolo, desi nici acestea prea multe caci era de vorbit despre…stiti voi.
Victor Ciutacu: moderator si aici, deci si aici isi facea meseria de jurnalist si mai putin il interesa sa ne atingem noi scopul si sa aflam lucruri noi, cat sa mai afle si dumnealui una, alta.
Dumitru Bortun: singurul personaj apolitic (Ciutacu era moderator, nu se pune), tocmai de aceea abia de apuca sa spuna 2 vorbe ca era intrerupt, dadea altora idei, care incepeau cu ce inseamna sa fii PR si se terminau tot cu…stiti voi.
Cum se poate ajunge din pusti Presedintele Camerei Deputatilor?
Lectia de PR Nr.1 mai 7, 2007
Luni , cu un entuziasm frate cu exaltarea, m-am dus la Conferintele din cadrul Olimpiadelor Comunicarii. Ma asteptam la o atmosfera scortoasa si inchisa dar am gasit la microfon oameni ok , modesti , care si-au povestit experientele ca unor amici starnindu-mi instantaneu interesul meu de inginer. Am aflat de la Adela Jenses ca si un inginer poate sa devina un om fericit in PR. Mi-au fost puse pe tava in fata partile bune si partile rele ale PR ului si fara sa ma hazardez exclam : Imi place! . Una peste alta a meritat sa chiulesc azi de la facultate, ne vedem si maine!
The exPRience indeed mai 7, 2007
Urasc sa mi se ceara parerea. Iti place? Ce crezi? Ce astepti? Nu ca nu as avea una, nu ca nu as vrea s-o spun, nu ca nu stiu sa o spun. Pur si simplu sunt omul care are nevoie de timp pentru a-si forma o parere. Vreau ca atunci cand spun ‘cred ca’ sa cred cu adevarat. Vreau sa spun ce cred abia cand m-am indepartat suficient de un eveniment incat sa fiu cat mai corecta cand vorbesc despre el. In fine…zilele trecute completam formularul de inscriere la Conferintele Comunicarii. Tot, tot in afara de casuta cu: Spune-ne ce asteptari ai de Conferintele Comunicarii. Am dat send, n-a mers, era musai musai sa completez si acolo. Si am zis: ok, nu stiu exact ce astept, dar stiu exact ce nu mai vreau sa aud, si anume povesti de succes cu oameni de succes, care coordoneaza echipe de succes, care au proiecte de succes bla bla. Vreau sa aud un invitat cum poesteste de inceputul carierei sale sau protocariera sa. Cand era la fel ca mine un student in primii ani, cu planuri, potential, chinuindu-se sa se faca remarcat, in starea de ‘muncesc si nimeni nu ma vede!’.
Pana nu demult uram sa merg la conferinte (bine, eu nu urasc, dar e un verb expresiv :d), tocmai ca nu ma ajuta cu nimic sa ii aud pe altii ca sunt buni. Sunt deja foarte motivata si stiu ce vreau, nu am nevoie de impulsuri, ci de o ruta sau, mai bine, un inceput. Azi a fost a doua oara cand am obtinut exact ce am vrut de la Olimpiadele Comunicarii. Incepe sa-mi placa Ioana Manoiu si-a spus povestea carieristica. A fost odata ca niciodata o Ioana Manoiu care era anul II la Jurnalism si se murdearea la copiator pe gratis (era copiator de la Graffiti BBDO, dar tot se murdarea)… Asa da! Cand am ajuns la anul 2007 mai mare dragul sa aud despre echipa ei de succes. Pentru ca meritati, vorba ‘ceea.
Asadar, mai merg si maine. Sper sa mai am parte de surprize placute. De nu, ma fac eu mare si o sa vorbesc la conferinte. Iar atunci am sa povestesc cum eram eu anul II, studenta fara serviciu, dar finalista la Marile Olimpiade…
