The exPRience indeed mai 7, 2007

Urasc sa mi se ceara parerea. Iti place? Ce crezi? Ce astepti? Nu ca nu as avea una, nu ca nu as vrea s-o spun, nu ca nu stiu sa o spun. Pur si simplu sunt omul care are nevoie de timp pentru a-si forma o parere. Vreau ca atunci cand spun ‘cred ca’ sa cred cu adevarat. Vreau sa spun ce cred abia cand m-am indepartat suficient de un eveniment incat sa fiu cat mai corecta cand vorbesc despre el. In fine…zilele trecute completam formularul de inscriere la Conferintele Comunicarii. Tot, tot in afara de casuta cu: Spune-ne ce asteptari ai de Conferintele Comunicarii. Am dat send, n-a mers, era musai musai sa completez si acolo. Si am zis: ok, nu stiu exact ce astept, dar stiu exact ce nu mai vreau sa aud, si anume povesti de succes cu oameni de succes, care coordoneaza echipe de succes, care au proiecte de succes bla bla. Vreau sa aud un invitat cum poesteste de inceputul carierei sale sau protocariera sa. Cand era la fel ca mine un student in primii ani, cu planuri, potential, chinuindu-se sa se faca remarcat, in starea de ‘muncesc si nimeni nu ma vede!’.

Pana nu demult uram sa merg la conferinte (bine, eu nu urasc, dar e un verb expresiv :d), tocmai ca nu ma ajuta cu nimic sa ii aud pe altii ca sunt buni. Sunt deja foarte motivata si stiu ce vreau,   nu am nevoie de impulsuri, ci de o ruta sau, mai bine, un inceput. Azi a fost a doua oara cand am obtinut exact ce am vrut de la Olimpiadele Comunicarii. Incepe sa-mi placa Ioana Manoiu si-a spus povestea carieristica. A fost odata ca niciodata o Ioana Manoiu care era anul II la Jurnalism si se murdearea la copiator pe gratis (era copiator de la Graffiti BBDO, dar tot se murdarea)… Asa da! Cand am ajuns la anul 2007 mai mare dragul sa aud despre echipa ei de succes. Pentru ca meritati, vorba ‘ceea.

Asadar, mai merg si maine. Sper sa mai am parte de surprize placute.  De nu, ma fac eu mare si o sa vorbesc la conferinte. Iar atunci am sa povestesc cum eram eu anul II, studenta fara serviciu, dar finalista la Marile Olimpiade…